Procesul prin care cașul ajunge la proprietățile sale optime de gust, umiditate și consistență a fost studiat în amănunt. Astfel, umiditatea, temperatura pot fi controlate, făcând facilă obținerea acestui produs. În acest scop, producătorii de brânzeturi au creat spații special amenajate, cu posibilitatea de a controla și de a menține parametrii optimi pentru maturarea cașului.

Oare bunicii noștri știau acest lucru?

Stâna românească, ca entitate vie, din trecutul îndepărtat și până în prezent a funcționat după o serie de legi nescrise, transmise din generație în generație și respectate cu sfințenie. Încăperea în care ciobanii români depozitau cașul în timpul procesului de stoarcere sau maturare era un adevărat laborator. Cu toate că lipsea cu desăvârșire tehnologia de astăzi, cașul avea un gust deosebit, iar cei care îl consumau își vedeau strănepoții crescând.

Cum era posibil?

Pereții, rafturile și toate ustensilele utilizate erau din lemn de brad. Fără să se fi știut, lemnul de brad era un real ajutor în menținerea sănătății. Prin proprietățile sale, acesta absoarbe sau emană umiditate, în funcție de mediul ambiental. Astfel, cașul așezat pe șipcile de brad se afla într-un mediu perfect pentru maturare.